Caută
  • admin

Covid-19. Recomandările Forumului Român de Diabet pentru pacienţii cu această afecţiune

Bolnavii care suferă de boli cronice, printre care se numără şi persoanele cu diabet, reprezintă categorii la risc ridicat în caz de ia dezvolta cazuri severe de infecţie cu noul coronavirus. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât România are o prevalenţă estimată a diabetului de 11,6%. „Analiza a 72.314 de cazuri de COVID-19 în Wuhan, epicentrul epidemiei, a condus la observaţia că boala se asociază cu o mortalitate de 7,3% printre pacienţii diabetici. Studierea unor cohorte mai mici de pacienţi a condus la concluzii similare: într-un grup de 26 de cazuri soldate cu deces, incidenţa diabetului a fost de 4,2%” a declarat dr. Anca Pantea-Stoian, medic diabetolog şi vicepreşedintele Comisiei de diabet zaharat din Ministerul Sănătăţii.



Sfaturile specialiştilor

Dintre măsurile de prevenţie împotriva COVID-19 se numără: testarea glicemiei în mod regulat, continuarea terapiei, practicarea activităţilor fizice zilnic, o bună hidratare. Alte recomandări specifice pentru persoanele de diabet elaborate de prof. dr. Gabriela Roman şi prof. dr. Nicolae Hâncu - Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, sunt:

  • Spălarea foarte frecventă al mâinilor, cu apă şi săpun, minimum 20 secunde, şi neapărat înaintea utilizării glucometrului şi a injectării de insulină sau a altei medicaţii injectabile;

  • Nu luaţi medicamente antivirale şi nici antibiotice decât în cazul în care vă prescrie medicul;

  • Menţineţi legătura cu specialistul diabetolog şi medicul de familie pentru planificarea vizitei / prescrierii reţetei şi stabilirea metodei prin care ajungeţi în posesia reţetei / medicaţiei;

  • Asiguraţi-vă că aveţi suficientă medicaţie şi teste de monitorizare a glicemiei, pentru a nu exista întreruperi în administrare;

  • Nu doar medicaţia pentru diabet trebuie asigurată, ci şi cea adresată altor boli, cum ar fi hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, hiper / hipotiroidismul etc.;

  • Dacă în această perioadă există probleme în aprovizionarea farmaciilor cu medicaţia antidiabetică, rugaţi medicul diabetolog să recomande o medicaţie de înlocuire, care vi se potriveşte;

  • Controlul glicemic este foarte important, prin urmare încercaţi să respectaţi recomandările de stil de viaţă şi medicaţie;

  • Respectaţi recomandările de dietă, asiguraţi-vă că aveţi provizii rezonabile de fructe, legume congelate (în lipsa celor proaspete), nuci, iaurt etc.;

  • Asiguraţi odihna corespunzătoare – somn de 7-8 ore;

  • Faceţi activitate fizică în casă (gimnastică, dans, plimbare în curtea proprie);

  • Asiguraţi-vă că puteţi controla şi trata hipoglicemia (având zahăr la îndemână).

Sursa: https://adevarul.ro/sanatate/medicina/covid-19-recomandarile-forumului-roman-diabet-pacientii-afectiune-1_5e85c1c55163ec427162cd88/index.html

6 afișare

© 2019 by Point Public Affairs